Ești offline
Înapoi

Zilele Porților Deschise

06/09 - 08/09
eventphoto-05.jpg
ZPD


Între 6 - 8 septembrie, Cartier Hub, primul centru comunitar din România deschis într-un centru comercial, aniversează șase luni de la deschidere! Cu această ocazie specială,  organizează Ziua Porților Deschise, o serie de evenimente gratuite menite să aducă împreună comunitatea din Drumul Taberei. Fie că vorbim despre antreprenori locali, freelanceri care stau în apropiere, familii cu copii, elevi sau studenți, toți sunt așteptați să ia parte la evenimentele pregătite de organizatori.  

Spectacole de teatru, muzică și dans

Ziua Porților deschise începe vineri, 6 septembrie, cu un spectacol de teatru susținut de ImpACT Art. Sâmbătă, 7 septembrie, cât și duminică, 8 septembrie, se vor desfășura mai multe ateliere în paralel, potrivite atât pentru adulți, cât și pentru copii.

De la dans contemporan, la cursuri de improvizație și reciclare creativă, la atelier de comunicare în cuplu sau discuții despre diferențele dintre generații. Participanții pot alege unul sau mai multe ateliere, toate fiind cu participare gratuită, însă cu înscriere în prealabil prin formular.

O zi dedicată meseriașilor din cartier

Drumul Taberei înseamnă, pe lângă multe altele, o comunitate unită. Un cartier în care vecinii se salută pe stradă, unde croitoria este este la ea acasă, unde instalatorul te știe de când erai copil, iar medicul de familie se transmite din generație în generație. Pe lângă toate acestea, profesioniștii din noile domenii (marketing, gaming, IT și antreprenoriat) dau un vibe și un colorit modern cartierului. Împreună vor fi la Biblioteca Vie unde fiecare om devine o carte deschisă.

Pe 7 septembrie participanții la Biblioteca Vie vor avea ocazia să stea de vorbă cu freelancerii care lucrează din Drumul Taberei. Vor afla ce înseamnă să fii un freelancer în social media, copywriting, digital sau evenimente, ziua fiind dedicată profesioniștilor din cartier care lucrează pe cont propriu.

Duminică, pe 8 septembrie, este rândul oamenilor cu meserii tradiționale să își spună povestea. Vor vorbi despre meseriile pe care le practică de o viață, despre începuturi, greutăți, dar mai ales, despre motivele pentru care au ales să practice aceea meserie.

Mai multe detalii despre Ziua Porților Deschise sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului.
Share

Cookie

Acest site folosește cookie-uri

Cookie-urile sunt folosite pentru buna funcționare a acestui website și pentru a dezvolta îmbunătățiri ale acestuia pentru a vă oferi o experiență mai bună, pentru personalizarea conținutului și a publicității, pentru activarea caracteristicilor social media și analiza de trafic. Prin continuarea navigării pe acest site acceptați utilizarea cookie-urilor.

Necesare
Permanente
Statistici

Detalii

Alege cookie-urile pe care le accepți